Iul
09

1. QUESTIONABLE CONTENT (www.questionablecontent.net)

Pe primul loc în topul preferinţelor mele se află Questionable Content, create de Jeph Jacques. Desenele au evoluat considerabil de-a lungul timpului. Povestea – despre dragoste, prietenie şi muzică – dă dependenţă. Enjoy!

Reclame
Iul
09

Nu ştiu cum naiba se face că, în ultimele zile petrecute la Adevărul, îmi veneau în minte tot felul de idei. Şi abia aşteptam să ajung acasă, să mai îmbogăţesc bloguleţul cu o însemnare. Acolo nu puteam să fac asta fără să şterg apoi toată istoria browserului, ceea ce nu cred că ar fi fost apreciat de posesorii calculatoarelor la care şedeam eu pentru câte o zi.

Da, am făcut practica la Adevărul, în departamentul Sport. Anul trecut aş fi dat orice, m-aş fi tuns ca să am ocazia asta! Acum, a fost mai mult o necesitate. După cum prevesteam prin aprilie, am încercat să mă distanţez pe cât posibil de tot ce are legătură cu presa românească, de toate mizeriile din ea. De ce? Simplu. Mi-a fost de ajuns să aud „nu contează cum scrii, contează cum te vede şeful” şi „în lume se întâmplă zilnic mai multe lucruri bune decât rele, dar pe noi, ca jurnalişti, nu ne interesează alea” ca să îmi dau, în sfârşit, seama că treaba asta nu e de mine. Că eu nu pot şi nu vreau să fiu aşa, un devorator de stârvuri, de dragul senzaţionalului.

Am început să văd presa ca pe un loc colcăitor, pe unde mişună tot felul de creaturi fără altă însemnătate decât cea autodeclarată, exemple clare de „aşa nu”. Totuşi, eu sunt aia căreia nu-i place să generalizeze, aşa că, bineînţeles, cred în existenţa excepţiilor. Mai cred însă şi că excepţiile astea sunt prea puţine ca să poată răsturna situaţia de ansamblu.

La Adevărul mi-a plăcut. Atmosferă relaxată, oameni OK. Am auzit şi lucruri care m-au bucurat, de la persoane importante în redacţie: „Nu contează că-i ziar gratuit, noi trebuie să ne facem datoria şi să îl facem ca lumea!” – da, probabil că aşa ar fi normal să se întâmple oriunde şi oricând, dar la noi… La noi parcă tot ce ne spun profesorii este bullshit de manual, nu te-ai aştepta să fie cineva care chiar să respecte regulile. Gata, închid paranteza. Vorbeam de practica mea. Relativ inexistentă, asta dacă practica nu înseamnă să stai 2-4 ore pe scaun şi să citeşti ştiri şi să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Am avut ocazia să propun subiecte, să scriu ştiri, adevărat. Dar, spre ruşinea mea, nu am făcut-o. Nu mai simt niciun fel de atracţie faţă de asta, nu mai vreau să am nimic de-a face cu asta. A fost o obligaţie a studentului pe care am îndeplinit-o şi atât.

Ultimul hop e mâine, la ora 10. Atunci predăm dosarele, atunci trebuie să explic de ce eu, care am fost repartizată la Mercury Research, vin cu adeverinţă din presa scrisă. (Să fiu oare sinceră şi să urlu „PENTRU CĂ M-AŢI TRIMIS LA UN CALL CENTER INFECT”?) Şi atunci începe, oficial, vacanţa mea. Vai, cât am aşteptat-o! Abia aştept să plec la Timişoara, să ajung acasă. Îmi pare rău totuşi. Voi rata vf. Moldoveanu, unul din motivele pentru care am rămas aici în vara asta. Încerc să nu regret şi sper să reuşesc să profit la maximum de vacanţă, ca să nu mă întreb cum ar fi fost dacă…

Acasă la mine n-am mai fost de cinci luni. Niciodată, dar NICIODATĂ n-am mai lipsit atât de-acasă. Mi-e dor de pusichetul meu, de pufoşenia lui şi de torsul lui. Mi-e dor de munţii mei, văzuţi de la fereastra camerei mele cu plante şi jaluzele gălbui şi uşă cu HP. (Cu puţin noroc, vara asta voi vedea fereastra camerei mele de pe munţii mei.) Mi-e dor de oraşul meu tot mai curat, mi-e dor de o îngheţată de pe stradă, de o plimbare prin tooooot oraşul, de o pizza la Bella cu colegii, de o bere în Barock. Mi-e dor de întâlnirile „în colţ, la Flamingo”, de liceul meu şi de banca a doua, rândul de la geam. Mi-e dor de băieţii mei, pe care nu i-am mai văzut de mai bine de juma de an, mi-e dor de puica şi de Damaris, pe care nu le-am mai văzut de la ziua mea, mi-e dor de tot şi de toţi şi de toate.

Abia aştept şi să ajung la Sighişoara. Ştiţi voi povestea – mască, dans, kurtos, cetate, cavaleri, faţă pictată, teatru, muzică, turnul cu ceas, codiţe cu aţă, bere, vin şi prieteni noi. Nu cred că va mai fi la fel de frumos ca anul trecut. Am aşa, o senzaţie. Dar sper să mă înşel. Şi la mare. Ah, marea… Să stau câââââât e ziulica de lungă în apă, ce frumos ar fi. Seara bere şi dans, dans şi bere. Până dimineaţa. Până la răsărit. Apoi somn, nu prea mult, că e gata iarăşi marea, aşteaptă să intru în apa ei, să stau acolo până mi se face rău de la valuri. Apoi munte. O săptămână de cantonament. Dacă totul iese cum trebuie, va fi vara perfectă, cu de toate.

Şi ar trebui să fie, după cât am aşteptat-o.

Iul
06

Ce rost are să ţii în tine sentimente negative sau să le proiectezi asupra celorlalţi? Ce rost ar fi avut să îi spun totul – ce am văzut, cum m-am simţit, tot ce am gândit în săptămâna asta? Căci mi-au trecut, într-adevăr, multe prin minte – de la „rupe-i capul!” până la „întoarce şi celălalt obraz”. Ce rost are să termini urât ceva care oricum se va termina de la sine în câteva zile? Să răpeşti farmecul unei plimbări în miez de noapte, unui prim sărut ca-n filme, unei crenguţe înflorite, al unei camere pline cu lumânărele, al unui pod special din mijlocul Bucureştiului?

Am început să revin la sentimente mai… zen. Până la urmă, tot ce va rămâne va fi ineditul situaţiei (exotismul chiar), lucrurile mărunte care m-au făcut să mă simt all warm and fuzzy on the inside şi  amintirea primei dăţi când m-am simţit cu adevărat liberă într-o relaţie. Şi asta e tot ce contează.

Păi nu?

Apr
17

Mai pot fi jurnalist într-o Românie în care, de două săptămâni, cea mai importantă știre este arestarea lui Gigi, apoi eliberarea lui, urmată la mică distanță de o barză care a găurit avionul în care se aflau Dinamo și Buzdugan-și-Morar? Ei n-au simțit impactul cu zburătoarea, dar merită să dai timp de trei ore imagini cu gaura din botul aeronavei și să te întrebi în direct ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi ciocnit cu un elicopter, nu cu o pasăre, în timp ce aștepți rezultatul recursului lui Gigi, și poate și al celor din scandalul cu arbitrajul. Gigi a pătimit precum Hristos pe cruce în săptămâna asta, dar a avut puterea să spună „Iartă-i, că nu știu ce fac!” Să presupun la fel? Că jurnaliștii români nu știu ce fac? Și totușiTHE GIGI le-a mulțumit pentru sprijin. Ce-ar fi făcut dacă ar fi fost un biet student la FJSC, care e la un pas de a întoarce spatele mizeriei din presa românească, pentru a urma o ilustră carieră în ale traducerii literare? What would Gigi do?

Apr
13

Oren Lavie – Her Morning Elegance

Apr
03

Mă miram eu de ce am avut toată ziua melodia asta în cap. Mai mult decât în alte vineri. Şi apoi m-am uitat la dată şi mi-am dat seama: era exact acum un an de vineri când l-am întâlnit pe el. În vinerea aia începeam să fall in love. În vinerea asta ce o să se întâmple?

Mar
29

„am si eu o intrebare: pe tine te suporta multa lume?
 (e o simpla curiozitate, ma astept deja la un avetrisemnt sau la vreun raspuns in care ma corectezi ca am scris gresit sau fara diacritice).  
sincer, mi se pare ca esti cea mai nesuferita persoana de pe forumul acesta.”

*e vorba de forumul FJSC. Sincer, mă flatează puţin mesajul ăsta. Până acum, alţii primeau această titulatură, iar eu mă simţeam ignorată. Puţin frustrant e faptul că nu ştiu de ce s-a hotărât copilu’ de mai sus să-mi împărtăşească asta acum, când n-am mai activat cu atâta înverşunare ca până acum. Si, la naiba, nici eu n-am diacritice! 😀

Mar
29

2. SINFEST (http://www.sinfest.net)

Primele webcomicuri pe care le-am urmărit vreodată. Le datorez totul. 🙂 Ele datează din 2000, eu le-am descoperit prin 2006. De atunci le citesc zilnic. Arta a evoluat mult de la primele stripuri şi apariţia lor a fost tot mai regulată. Acum sunt actualizate zilnic, iar duminica este un strip special, color, de dimensiuni mai mari. Tema – confruntarea clasică Bine-Rău, materializată într-o confruntare Rai-Iad, Dumnezeu-Diavol, în care muritorii de rând sunt prinşi la mijloc. Mai jos aveţi chiar primul strip al Sinfest, how it all began. Enjoy!

Primul strip Sinfest

Mar
29

Ieri m-am plimbat mult. Prin Herăstrău, prin Muzeul Satului. Vorba lu’ Cri: „Câte rejiuni poţi vizita într-o zi?”

Păi, am fost prin Moldova, pi la Suşava, prin Fundu Moldovei, pe la Buzău (isterizaţi-vă, buzoieni!), prin Neamţ. Am vrut să ne dăm în scrânciob, dar s-a suit Moby Dick înaintea noastră şi tare mi-e că l-a defectat, că tare urât mai scârţâia apoi (scrânciobul, nu Orca).

Am fost şi în Dobrogea, vesele case au tulcenii… Ne-am uitat pe geam în casa unui pescar, am stat pe marginea bălţii şi-aş fi dat la peşte, dacă aş fi avut undiţă şi dacă ar fi fost peşti în baltă (sau măcar apă…).

Am fost prin Muntenia, şi prin Oltenia. Am zăbovit mult în Oltenia. Ne-a plăcut la bordei, bani de ziduri n-aveau, dar orhidee la fereastră da! Mie mi-a plăcut şi ingeniozitatea olteanului: cumpăna în ograda ta şi puţul în a vecinului. Bună treabă. De la ăştia tre să înveţe toţi care fură curent, apă, gaze, benzină, corcoduşe şi câte şi mai câte. Şi casele cu flori ale vâlcenilor. N-ai zice, dar se pare că şi în urmă cu 200 de ani, tot în cutii de Danone se plantau florile!

Am mai fost şi prin Sibiu, mi-am băgat nasul şi deştele prin toate roţile şi rotiţele şi mecanismele de pe la Gura Râului, am descoperit maşina de spălat rufe preistorică şi am adulmecat lemnul nou.

În Timiş ne-am minunat de cât de avansaţi erau habsburgii. Aveau vişeul chiar lângă casă, domne! Poate chiar în casă! Aveau şi ăştia roţi zimţate, da’ mai dezvoltate, mai de metal, aşea. Aveau şi poduri mari la case. Pline de sticle goale de beutură. Vă daţi seama ce era acolo…

Până am ajuns în Maramu, obosiserăm şi nu prea mai aveam chef de porţi şi biserici şi case şi căruţe. Eu începusem să cânt obsesiv Rapsodii de Primăvară şi am decis că nu ne prieşte aerul nordic. Prea aproape de Pol.

Ieşit, păpat îngheţată, ascultat indienii, observat cocalarii. Întors la băieţii care cântau, ascultat, filmat, plătit, promis că nu punem pe iutub. Plecat acasă, cumpărat scârboşenii, mâncat scârboşenii, zdrăngănit chitara, fixat monitorul (da, puteam să spun şi „reglat”, dar de ce?).

Şi gata sâmbăta!

Iaca poze:

Mar
29

Azi (ieri) cică a fost ora Pământului. Trebuia să stingem lumina între 20:30 şi 21:30. Eu am uitat. Să-mi fie ruşine. Serios, să-mi fie. Dar aveam probleme serioase la ora aia. Iaca:

Teo: nici eu n-am stins becu
Teo: am uitat
Teo: că eram ocupată să „gătesc” scârboşenii cu cri 
Dede: eu măcar nu am fost acasă… şi oarecum am avut becul stins… că am ajuns la 9 şi m-am pus la meci…
Dede: so…shame on you !!
Teo: noi muream de foame
Teo: şi zicea cri că işi face acasă ciuperci cu maioneză
Teo: şi eu i-am propus să cumpărăm ouă
Teo: şi ciuperci
Teo: şi să facem la mine
Teo: numa că între timp… n-am găsit ciuperci la magazin şi ne-am dus în carfur
Teo: mi-am dat seama că nu aveam lingură de lemn să fac maioneza
Teo: şi am cumpărat maio din carfur
Teo: ieftină
Teo: ca studenţii
Teo: şi era greţoasă rău
Teo: şi ne-am luat lipii
Teo: şi am făcut noi un maglavais
Teo: de ciuperci cu maioneză de-aia scârboasă
Teo: şi castraveţi muraţi
Teo: şi puneam pe lipie
Teo: o felie de muşchi file
Teo: apoi borâtură de-aia cu ciuperci
Teo: şi ketchup
Teo: şi o făceam stil shaorma 
Teo: prima a fost ok
Teo: la a doua am zis că nu mai e ok 
Dede: :))
Dede: gizăs… 
Teo: numa maioneza aia a fost de vină
Teo: şi cri… cică…
Teo: câte cutii de ciuperci luăm?
Teo: şi am luat două, să ne săturăm
Teo: şi am aruncat mai bine de jumate
Teo: pffffff

Morala: maioneza ieftină nu este eco-friendly.

Mar
26
grownups
3. XKCD (http://xkcd.net)
După cum o descrie autorul, este A webcomic of romance, sarcasm, math and language. Uneori puțin prea științifică pentru a fi înțeleasă fără Wikipedia sau fără cunoștințe semi-solide de matematici sau de fizică. Strip-urile nu au legătură între ele, cu excepția câtorva mini-seriale (ex. seria Journal). Fiecare comic are și un comentariu suplimentar al autorului, care poate fi citit dacă zăboviți puțin cu mouse-ul deasupra desenului propriu-zis. Actualizat în fiecare zi de luni, miercuri și vineri. 
Mar
26

Negoiu a fost frumos.

O vreme superbă, un cer atât de albastru, un soare atât de dornic să arate că poate să strălucească mai tare decât zăpada, decât munții de zăpadă din jur.

Mersul în tricou prin zăpada până la brâu (ignorând febra de a doua zi), senzații tari în basculantă, un steag plimbat prin multe locuri și râme din jeleu legate cu un opt prin urmărire (bonus: expresia de pe fața lui Gerilă cînd le-a văzut :D).

Rapel, cu nota 9.23, tiroliană pentru elefănței, cântare cu musafiri turmentați.

Cel mai bun ceai pe care l-am băut vreodată la o cabană, bocăncei la nivelul așteptărilor, traseu de opt ore.

Frumoasă aplicație. O să-mi fie dor de munte până în mai. Iaca și o poză:

Cabana Negoiu, 22 martie 2009

 
Cabana Negoiu, 22 martie 2009
Mar
16

…hab ich das zu spielen gelernt.

Mar
15

4. Cyanide and Happiness (www.explosm.net)

În principal, sadism şi bucurie, cum indică şi titlul. Strip-urile nu au nici o legătură unul cu celălalt, iar arta nu s-a schimbat prea mult pe parcursul celor peste 1500 de comics. Dacă observaţi diferenţe de la un strip la altul, e din cauză că Cyanide and Happiness are nu unul, ci patru autori, fiecare cu propriul stil – deşi, în principal, personajele sunt omuleţii din beţe, unul mai drăguţ, mai sadic şi/sau mai scârbos decât celălalt. Benzile desenate sunt actualizate, în general, în fiecare zi.

Enjoy!

Mar
14

OK, a venit vremea să mărturisesc una din cele mai geeky pasiuni ale mele: webcomics-urile. Adică benzile desenate online, cred că așa s-ar traduce.

În fiecare zi, deschid calculatorul, deschid Opera și dau Refresh la câteva pagini – numărul variază, în funcție de ziua săptămânii. Lunea e cea mai plină de activitate: patru tab-uri de Opera plus unul de IE7 primesc binecuvântarea efcinciului.

Recunosc, nu e o activitate la fel de captivantă ca la început – mă refer la momentele în care am început să urmăresc fiecare din aceste seriale. Trebuia să ajung la zi, ceea ce însemna că stăteam ore în șir, citind și dând Next, citind și dând Next… Povestea curgea, se derula ca un film. Acum, se derulează cu încetinitorul. Dar e bine și așa. Oricum, la un moment dat, mă voi apuca să le citesc de la început pe toate.

E interesant să vezi cum, de-a lungul anilor – pentru că vorbim, în cazul unora, de până la nouă ani de activitate -, arta creatorilor acestor benzi desenate a suferit modificări. Cum fețele personajelor au devenit tot mai expresive, cum culorile au devenit tot mai frumoase, mai adânci, mai strălucitoare.

 Va urma un mic serial, un fel de top al webcomics-urilor pe care le urmăresc eu, în ordinea inversă a preferințelor mele. Așadar,

5. Fredo & Pid’Jin (www.pidjin.net)

Create de doi români, Eugen Erhan și Tudor Muscalu, strip-urile spun povestea a doi porumbei malefici, Fredo și Pid’Jin, în încercările lor de a distruge lumea. Webcomic-ul e actualizat, de obicei, în fiecare luni. Enjoy!