Despre infinit, palmieri şi diete

Am făcut-o şi p-asta. Adică am ieşit pentru prima oară din ţară, am mers pentru prima oară cu avionul şi am ajuns pentru prima oară în America. Adicătelea, în Ouşăn Siti sau, cum îi zice pe aici, Ocean City, Maryland.

În primul rând, sunt foarte mândră de mine. Adică, după ce m-am zvârcolit trei luni în pătucul meu din D425 de teamă la gândul că o să zbor, am fost (dubios de) relaxată în aproape toate cele 12 ore petrecute în minunatele avioane Alitalia. Am mâncat rozmarin până mi-a ieşit pe nas, am cheltuit primii euro evăr, am cunoscut o australiancă beton şi am văzut cum arată infinitul. Da da, infinitul. Ăsta e cam aşa: să zbori pe deasupra oceanului e ca şi cum ai avea un cer deasupra şi unul dedesubtul tău – albastru şi nori deasupra, albastru şi nori dedesubt. Ergo, infinit.

După ce m-am scociorât prin buzunare de mărunţiş şi am dat un telefon tipului care trebuia să mă ia de pe JFK, am aşteptat vreo trei ore jumate în terminalul 1 şi am observat oamenii, de la un nene cu părul ca vata de zahăr până la angajaţii de la Mc care vorbeau toţi între ei în spaniolă. Apoi am supravieţuit drumului până în OC cu dubiţa groazei, după care am tras o supermegagigaextraODIHNĂ de vreo trei ore, pe canapea. Între timp, am observat că americanii au o hârtie igienică aşa subţire, că mai bine îţi bagi un deşti în cur decât s-o foloseşti. Oricum, cu sau fără hârtia lor, tot la asta o să ajungi până la urmă.

Aşaaaaaa… A doua zi m-am dus hotărâtă la Holiday Inn, cu jalba-n proţap, a.k.a. cu job offer-ul în mână. Ei au făcut cu mine precum greierele cu toamna şi mi-au adresat un călduros „nu credeam c-ai să mai vii”; apoi au hotărât că sunt prea fragilă şi delicată ca să spăl veceuri şi, drept urmare, m-au trimis să ud florile. O floare între flori, domne! Mie însă îmi ţâţâia bumbul că-dacă-nu-îmi-dau-atâtea-ore şi că-dacă-nu-mă-plătesc-cât-au-promis, după ce că am pierdut bacşişurile (care nici alea nu prea sunt). Mi-au trecut grijile după patru ore de muncă în soare şi m-am hotărât deja ce o să fac cu banii câştigaţi: o să investesc într-un sistem de irigaţii pentru Holiday Inn. Ah, şi ca proaspăt investitor, o să pun să se taie palmierii. Nu doar cei de la Holiday Inn. Toţi palmierii. Pentru că, în caz că nu ştiaţi, plantele şi în special palmierii „need a lotta watta” (de la Ernesto citire). Adică o gârlă de apă. Adică să stea prostu’ (a.k.a. eu) câte 5-10 minute cu furtunul pe cap de palmier. Oh, the fun and joy!  Totuşi, după ce m-am odihnit cum se cuvine, azi mi s-a părut o treabă chiar simpatică, deşi a naibii de plictisitoare. Iar Ernesto (superviser-ul meu portorican) a părut şi el mai de treabă. În rest, efort intelectual zero. O să-mi iau nişte sudoku la mine, să nu mi se atrofieze creierul de la atâta stat în soare şi stropit palmieri.

În altă ordine de idei, America s-a hotărât să mă pună la cură de slăbire. După ce mi-a dat un headshot cu o lipsă acută de poftă de mâncare, m-a mai lovit şi în testiculele-mi metaforice cu supermarketurile lor pline de… nimic. Am mâncat aproape o cutie de Pringles în două zile, până a venit mama Roxu cu mezelu’ din România. Am încercat şi o supă potabilă Campbell’s, mai mult din curiozitatea proaspătului absolvent de publicitate decât de foame. OK, poate şi de foame, azi mi-a revenit pofta de mâncare după prima mea zi întreagă de muncă. *Aplauze.* Când o să primesc primul paycheck, o să-l înrămez şi o să-l transmit din generaţie în generaţie împreună cu primul dolar încasat. Sau poate o să mă duc la Dollar Tree, să-mi iau naibii ceva de-ale gurii. Mă mai gândesc.

Am cunoscut deja mulţi oameni noi, cărora le-am uitat feţele. Măcar le-am reţinut numele. Americanii sunt mult mai drăguţi decât mă aşteptam. Azi dimineaţă pe la 6:30, când am plecat la serviciu, a trecut un nene pe o bicicletă decorată cu steguleţe red, white and blue pe lângă mine şi mi-a zis „Good morning”. Cum se spune în limba mumă – engleza – that made my day. În rest, turiştii îmi mulţumesc când opresc apa de la palmieri ca să-i las să treacă sau, dimpotrivă, când îi stropesc în miezul zilei, pentru că „that feels kinda good”. Mă întreabă diverse chestii, mai ales legate de palmieri – dacă îi scot de acolo iarna (da, îi scot), de câte ori trebuie udaţi pe zi (o dată şi bine), cât trebuie să îi ud (între 5 şi 10 minute), dacă nu îşi iau ei singuri apa de care au nevoie (ba da, şi-o iau, eu stau cu furtunul pe ei doar pentru că this is what I do for fun). Empatizează cu mine – un nene mi-a zis azi „Well, it’s an easy job, but it’s boring”, la care eu, fericită că sunt înţeleasă, am răspuns „Yeah, I knooooooooow”. Îmi laudă sandalele (Teva FTW, baby!). Mă îndeamnă să pun cât mai multă apă la flori. Pentru că aici nu e cum ne-a învăţat pe noi mama, că dacă pui prea multă apă, mor şi ele înecate, săracele. Nu. Aici, plantele au nevoie de o furtună tropicală în fiecare zi. Bine că nu o primesc. Deşi una de-astea m-ar putea scăpa de palmieri…

Până data viitoare, over and out.

Reclame

Un răspuns to “Despre infinit, palmieri şi diete”

  1. keep posting:) in this way, I’m reliving my summer

    Cat despre efort intelectual zero, imi amintesc cum spre sfarsitul verii, ma plimbam prin supermarketul in care lucram si repetam „I miss school”….nu era vba neaparat de scoala dar mi-as fi dorit orice activitate care sa.mi solicite creierul nitel.
    O sa vezi ca o sa ai o vara superfaina…
    Am fost si eu la Holiday Inn cazata….ai colegii de munca mexicani?
    Nah te pup si mult noroc.
    Enjoy the 4th of July.I know I did,, (si nu uita ca daca lucrezi in ziua asta, la fel si in Labor Day o sa fii platita o data si jumatate)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: