R.I.P. pana mia

Nu ştiu de ce, dar am o stare nu prea veselă. Cred că aseară mi-am consumat toată energia pozitivă pe explozii mici de fericire. Aseară îmi venea să plâng de fericire, acum îmi vine doar să plâng. Aşa, fără motiv. Noroc cu ciocolata din rucsac, noroc că mai am o zi până mă întorc în Bucureşti, o zi în care mă va încărca iar cu bucurie,  noroc că la Bucureşti e piticul verde, care ştiu că abia aşteaptă, ca şi mine, să bem o bere la noi acasă şi să alergăm spre ultimul metrou în zgomot de urlete de vârcolac.

Noroc că la Bucureşti e şi chitara mea, care nu e a mea, e tot a ei, dar care îmi e dragă, ca şi ei, pentru că e prima chitară pe care mi-am tocit buricele degetelor, prima chitară pe care am luat-o cu mine la mare şi prima chitară pe care i-am cântat, la 5 dimineaţa, pe un hol de cămin.

Doamna Minulescu, învăţătoarea mea din clasa I, mi-a „pus stiloul în mână”. Ei bine, Cri mi-a „pus chitara în mână”, m-a învăţat primele acorduri şi mi-a dat prima mea pană. O pană de un albastru greu de descris, pana pe care ştia că o s-o aleg din buchetul pe care mi l-a pus în faţă. Pana mia, cu care o terorizam pe Roxu, pentru că niciodată nu ştiam unde am pus-o. Pana mia, pe care am reuşit totuşi să n-o pierd. Dar acum nu mai e. Şi nici măcar nu e vina mea…

RIP, panamia! 😦

Reclame

Niciun răspuns to “R.I.P. pana mia”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: