Spre vacanţă

Nu ştiu cum naiba se face că, în ultimele zile petrecute la Adevărul, îmi veneau în minte tot felul de idei. Şi abia aşteptam să ajung acasă, să mai îmbogăţesc bloguleţul cu o însemnare. Acolo nu puteam să fac asta fără să şterg apoi toată istoria browserului, ceea ce nu cred că ar fi fost apreciat de posesorii calculatoarelor la care şedeam eu pentru câte o zi.

Da, am făcut practica la Adevărul, în departamentul Sport. Anul trecut aş fi dat orice, m-aş fi tuns ca să am ocazia asta! Acum, a fost mai mult o necesitate. După cum prevesteam prin aprilie, am încercat să mă distanţez pe cât posibil de tot ce are legătură cu presa românească, de toate mizeriile din ea. De ce? Simplu. Mi-a fost de ajuns să aud „nu contează cum scrii, contează cum te vede şeful” şi „în lume se întâmplă zilnic mai multe lucruri bune decât rele, dar pe noi, ca jurnalişti, nu ne interesează alea” ca să îmi dau, în sfârşit, seama că treaba asta nu e de mine. Că eu nu pot şi nu vreau să fiu aşa, un devorator de stârvuri, de dragul senzaţionalului.

Am început să văd presa ca pe un loc colcăitor, pe unde mişună tot felul de creaturi fără altă însemnătate decât cea autodeclarată, exemple clare de „aşa nu”. Totuşi, eu sunt aia căreia nu-i place să generalizeze, aşa că, bineînţeles, cred în existenţa excepţiilor. Mai cred însă şi că excepţiile astea sunt prea puţine ca să poată răsturna situaţia de ansamblu.

La Adevărul mi-a plăcut. Atmosferă relaxată, oameni OK. Am auzit şi lucruri care m-au bucurat, de la persoane importante în redacţie: „Nu contează că-i ziar gratuit, noi trebuie să ne facem datoria şi să îl facem ca lumea!” – da, probabil că aşa ar fi normal să se întâmple oriunde şi oricând, dar la noi… La noi parcă tot ce ne spun profesorii este bullshit de manual, nu te-ai aştepta să fie cineva care chiar să respecte regulile. Gata, închid paranteza. Vorbeam de practica mea. Relativ inexistentă, asta dacă practica nu înseamnă să stai 2-4 ore pe scaun şi să citeşti ştiri şi să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Am avut ocazia să propun subiecte, să scriu ştiri, adevărat. Dar, spre ruşinea mea, nu am făcut-o. Nu mai simt niciun fel de atracţie faţă de asta, nu mai vreau să am nimic de-a face cu asta. A fost o obligaţie a studentului pe care am îndeplinit-o şi atât.

Ultimul hop e mâine, la ora 10. Atunci predăm dosarele, atunci trebuie să explic de ce eu, care am fost repartizată la Mercury Research, vin cu adeverinţă din presa scrisă. (Să fiu oare sinceră şi să urlu „PENTRU CĂ M-AŢI TRIMIS LA UN CALL CENTER INFECT”?) Şi atunci începe, oficial, vacanţa mea. Vai, cât am aşteptat-o! Abia aştept să plec la Timişoara, să ajung acasă. Îmi pare rău totuşi. Voi rata vf. Moldoveanu, unul din motivele pentru care am rămas aici în vara asta. Încerc să nu regret şi sper să reuşesc să profit la maximum de vacanţă, ca să nu mă întreb cum ar fi fost dacă…

Acasă la mine n-am mai fost de cinci luni. Niciodată, dar NICIODATĂ n-am mai lipsit atât de-acasă. Mi-e dor de pusichetul meu, de pufoşenia lui şi de torsul lui. Mi-e dor de munţii mei, văzuţi de la fereastra camerei mele cu plante şi jaluzele gălbui şi uşă cu HP. (Cu puţin noroc, vara asta voi vedea fereastra camerei mele de pe munţii mei.) Mi-e dor de oraşul meu tot mai curat, mi-e dor de o îngheţată de pe stradă, de o plimbare prin tooooot oraşul, de o pizza la Bella cu colegii, de o bere în Barock. Mi-e dor de întâlnirile „în colţ, la Flamingo”, de liceul meu şi de banca a doua, rândul de la geam. Mi-e dor de băieţii mei, pe care nu i-am mai văzut de mai bine de juma de an, mi-e dor de puica şi de Damaris, pe care nu le-am mai văzut de la ziua mea, mi-e dor de tot şi de toţi şi de toate.

Abia aştept şi să ajung la Sighişoara. Ştiţi voi povestea – mască, dans, kurtos, cetate, cavaleri, faţă pictată, teatru, muzică, turnul cu ceas, codiţe cu aţă, bere, vin şi prieteni noi. Nu cred că va mai fi la fel de frumos ca anul trecut. Am aşa, o senzaţie. Dar sper să mă înşel. Şi la mare. Ah, marea… Să stau câââââât e ziulica de lungă în apă, ce frumos ar fi. Seara bere şi dans, dans şi bere. Până dimineaţa. Până la răsărit. Apoi somn, nu prea mult, că e gata iarăşi marea, aşteaptă să intru în apa ei, să stau acolo până mi se face rău de la valuri. Apoi munte. O săptămână de cantonament. Dacă totul iese cum trebuie, va fi vara perfectă, cu de toate.

Şi ar trebui să fie, după cât am aşteptat-o.

Reclame

3 răspunsuri to “Spre vacanţă”

  1. sti, vara trecuta hotarasem cu cri, sa merg si eu cu ea la sighi („gasca” mea nu e asa atrasa de festival…deci…) dar na…lucrurile au luat o intorsatura ciudata si vara asta am sa o petrec pe acilea, prin oras, la munca…ufff…nici la mare n-am ajuns pana acum, anul asta (o sa prind un weekend peste 2 sapt ) muntele…muntele…din negoiu nu l-am mai vazut…sper sa aiba suficienta rabdare sa ajung si eu candva la el…Phatos…a fost dragut dar…a fost…
    dar in ciuda astora…si eu sper sa am o vara misto (imi doream intr-un fel sa lucruz…) si mai mult…prin august am sa ajung in grecia…si asta imi doresc de muuult…:D (da stiu, ma laud, dar si tu ai facut-o :P)

    sa ai o vara PERFECTA băi :*

  2. sărumâna, să fie!
    şi tu să ai… o vară aşa cum vrei tu! 😉

  3. […] Menaru, PdM, sBC, Mihnea, T.Manole, Subiectiv, […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: