Webcomics – partea I

OK, a venit vremea să mărturisesc una din cele mai geeky pasiuni ale mele: webcomics-urile. Adică benzile desenate online, cred că așa s-ar traduce.

În fiecare zi, deschid calculatorul, deschid Opera și dau Refresh la câteva pagini – numărul variază, în funcție de ziua săptămânii. Lunea e cea mai plină de activitate: patru tab-uri de Opera plus unul de IE7 primesc binecuvântarea efcinciului.

Recunosc, nu e o activitate la fel de captivantă ca la început – mă refer la momentele în care am început să urmăresc fiecare din aceste seriale. Trebuia să ajung la zi, ceea ce însemna că stăteam ore în șir, citind și dând Next, citind și dând Next… Povestea curgea, se derula ca un film. Acum, se derulează cu încetinitorul. Dar e bine și așa. Oricum, la un moment dat, mă voi apuca să le citesc de la început pe toate.

E interesant să vezi cum, de-a lungul anilor – pentru că vorbim, în cazul unora, de până la nouă ani de activitate -, arta creatorilor acestor benzi desenate a suferit modificări. Cum fețele personajelor au devenit tot mai expresive, cum culorile au devenit tot mai frumoase, mai adânci, mai strălucitoare.

 Va urma un mic serial, un fel de top al webcomics-urilor pe care le urmăresc eu, în ordinea inversă a preferințelor mele. Așadar,

5. Fredo & Pid’Jin (www.pidjin.net)

Create de doi români, Eugen Erhan și Tudor Muscalu, strip-urile spun povestea a doi porumbei malefici, Fredo și Pid’Jin, în încercările lor de a distruge lumea. Webcomic-ul e actualizat, de obicei, în fiecare luni. Enjoy!

No Responses Yet to “Webcomics – partea I”

Leave a Reply